Povestea lui Popescu

Urmatorul text a fost scris de DNA in 1999. Toate drepturile care este e ale lui.Â

Popescu si durerile Facerii
(sau nu tot ce face mecanica din om se mananca cu cac*t)

…Popescu se uita lung la un CD, dupa care il puse la loc si incepu sa se plimbe prin camera. “pipal pipal pipal pipal…” repeta el monosilabic, si bagandu-si p*la isi schimba sireturile de la bocanci.

Sau de fapt si-i lua pe ceilalti. Popescu de fapt isi baga p*la in Satana si Eric Clapton, nu asa in general.

Trecusera ani multi… Popescu era de fapt un mos mare si batran.

Da batran, batran. Si tot isi mai baga p*la din cand in cand. “A sarit”, spuse el cu repros. De catva timp se intamplau lucruri ciudate pe insula lui.

Marfa tare insula lui… Isi amintea cand ajunsese aici. Tot din cauza mecanicii, bat-o Dumnezeu s-o bata.

Nu reusea sa invete mai mult de juma’ de ora in continuu. In final isi bagase p*la, isi luase vreo 50 de pachete de Lucky Strike de la Chivu, un CD cu Black Sabbath si plecase. Aruncase cartea de mecanica cat putuse de departe, dupa care se dusese dupa ea si o mai aruncase de cateva ori, pana in Dambovita.

Apoi se aruncase dupa ea. Cu burta in sus, trecu de primul stavilar. Privind in sus, pentru ultima dintre ultimele ori, cerul albastru al Regiei.

Bag p*la, zise el incet. Apoi se uita lung la un 601 care trecea.

…Iesierea din Bucuresti il prinsese intr-o pozitie languroasa, strangand in brate cartea de mecanica, incercand s-o gatuie.

A dracu bestie, plutea tot timpul alaturi de el. In zadar ii facea vant cat putea de departe.

Era albastra ca cerul lui martie, si Popescu ii dadu una cu piciorul.

Ii facea scarba. Mai bine ar fi fost mov. …Plutea… printre campii manoase, pe care combine rosii si verzi treierau cu spor.

Fusese chiar prins in mrejele unui samanatorism agricultural, imaginandu-si si proslavind bobul de grau.

Ce multe lucruri incap intr-un bob, filosofa el, scuipand in acelasi timp pe cartea de mecanica, care plutea 2 metri mai incolo.

Se uita cu ura la ea. Mecanica ta incape cu totul in bobutul acela, spuse el cu duiosie, evocand imaginea pitica a unui bob.

…Ajunse la Dunare si-si aprinse o tigara. Plutea maret, ca un vas cu aburi, scotand fum pe nas. Se gandea… si tot gandindu-se, adormi.

…Cand se trezi, in jurul sau nu era decat apa… pana hat, departe, dincolo de marginile cerului. Iar 2 metri mai incolo, cartea de mecanica albastra…

La un moment dat, cum plutea el cu fata in sus, zari un norisor roz. Il ignora complet, si isi mai aprinse o tigara. Pufai molcom, alungand alene un peshte care incerca sa-l muste de cur.

Fu cat pe-aci sa reinceapa sa filosofeze – gandindu-se ca probabil nimeni nu-i va putea nega paternitatea samanatorismului piscicol. Dar renunta. Fumul suia spre cer intr-un vag fuior invers, care parea sa lege doua lumi. Plutea… brusc se intoarse spre cartea de mecanica albastra – vru sa-i zica ceva, apoi se razgandi si-i arse un pumn care o baga un metru la fund.

Dupa cateva clipe insa aparu din nou, in partea cealalta. Pluteau amandoi spre nicaieri, doi dusmani izolati in timp si spatiu.

Adormi din nou… si se trezi dand cu capul de o corabie. Se scutura profund dezgustat, si pentru moment mai injura si altceva decat cartea de mecanica.

Erau tot impreuna. Dadu ocol corabiei, facand in continuare pluta. Cartea il urma… Mecanica, pufai Popescu reprobator.

Apoi dadu cu piciorul in corabie. Corabia se scufunda brusc, lasand in urma cartea de mecanica. Popescu incepu sa astepte, cu toate ca nu se astepta sa se intample nimic. Era o asteptare filosofica, derivand probabil din orele de asteptare la 601.

Isi aprinse o a treia tigara si incepu sa cugete la apologia transporturilor. Cartea de mecanica facu o miscare de apropiere.

Sunt singur, mi-e foame, mi-e frig, si pe deasupra vreau sa ma si pish, deci exist, isi spuse el.

Insfaca brusc mecanica si se pisha peste Teorema lui Menabrea. Na! ricana el spre carte. Apoi o arunca ceva mai incolo. Si atunci o zari..! Era Ea! Insula. Macar de nu m-as fi pishat, gandi el, privind cu jind la un palc de palmieri. Un gand rebel sopti ceva despre samanatorismul exotic al unui atol.

Da! isi spuse Popescu. Voi fi un tzaran atolier. Sau cum dracu se cheama. In urmatoarea clipa se pomeni cu cartea de mecanica langa el. Esti inconjurat de mecanica, parea ca ii spune… Mecanica astrelor, mecanica aquatica, mecanica ta boule cand dai din picioare atunci cand vrei sa inoti.

P*la, zise Popescu. Incepu sa inoate lin spre insula, apoi i se paru damnabil. Ii era greata sa se foloseasca de ceva ce ura, si in plus nu se putea impaca cu idea ca mizeria aia de carte sa aiba dreptate.

Se opri. Se simtea brusc inconjurat de dusmania mecanicii acestei lumi. NU VREAU! zbiera el. Gata! Nu mai era nici o mecanica. Ce era putea el sa zica ca e de-a- mp*lea. Cum ii tuna lui. Plescai cu satisfactie. Asasinase mecanica. Acum putea sa inoate in voia altor legi.

Brusc Serafimescu ii cazu in cap. Conform noilor legi. Total de-a-mp*lea. Popescu se freca la cucuiul care-i crescuse in talpa. Si totusi fir-ar al dracului la cap m-am lovit.

Cauta cu privirea cartea de mecanica, si o zari ridicandu-se la ceruri. Apoi apa cazu in cer, incepu sa ploua cu meteoriti, si urmatorul lucru pe care il vazu fu inelul lui Saturn pe degetul sau de la picior. HUOOOO!!! totul incremeni. Phew, isi zise Popescu, starnind in aceeasi clipa un uragan. Total de-a-mp*lea. Apoi aparu poporul chinez care ii cazu si el in cap. Era prea mult. Deja regreta Vechea Lege.

Apoi racni: ef egal cu em ori a.

Anumite lucruri parura sa intre in normal. De pe deget ii disparu inelul lui Saturn, iar poporul chinez se intoarse la obarshii.

Serafimescu in schimb continua sa se roteasca in jurul sau, si in jurul unei axe proprii… P*LAAAAAAA!!!!!!! racni Popescu, simtind cum il loveste damblaua si cum visurile sale de tzaran atolier se duc dracului. Fii calm Popescule… fii calm… usor de zis, da’ cum deschidea ochii, cum il vedea pe Serafimescu rotindu-se imperturbabil in continuare, ca doi peshti intr-un borcan.

FII DRACULUI CALM! urla el, dar sunetul nu avea nici un ecou.

Apoi isi mai veni in fire. In fond el era Creatorul, si putea sa faca ce voia el. Sa fie postulatul al doilea al mecanicii! Sus pe cer aparu brusc pentru o fractiune de secunda Bad command or filename.

Ar fi scuipat, si din flegma lui s-ar fi nascut lumile, da’ era gretzos. Apoi zari din nou Insula. Era tot acolo, era la fel ca inainte, era asa cum trebuia sa fie. Dar el era in larg, ploua cu diverse printre care vreo doua stele din Orion, papucul stang al lui Neil Armstrong, poporul chinez care intre timp isi luase din nou campii, etc. Iar Serafimescu continua sa se roteasca ireversibil in jurul sau.

Sa fie liniste, spuse el, calm de aceasta data. Si fu liniste.

Sa fie ef egal cu em ori a. Si fu ef egal cu em ori a.

Sa fie astfel incat orice actiune sa aiba o reactiune egala si de sens contrar. Si fu astfel incat o actiune sa aiba o reactiune egala si de sens contrar.

Sa fie inertie. Si fu inertie, si corpurile isi pastrara starea de miscare sau repaos atata timp cat asupra lor nu actiona nici o alta forta.

Sa fiu a dracului, io-te ca merge. Si Popescu fu brusc a dracului, si uite ca nu mergea.

Dracul nu era definit inca. Dracul, se gandi Popescu, trebuia alocat dinamic, astfel incat sa fie acolo unde nici cu gandul nu gandesti.

Sa fie dracu alocat dinamic. Si fu dracu alocat dinamic.

Sa fie o structura mare. Si sa-i zica lume. Si fu o structura mare, si fu lume.

SI SA PLECE DRACULUI DE-AICI POPORUL CHINEZ CA MA F*TE LA CAP! Si pleca de-acolo poporul chinez, si se statornici in China.

Sa fie astfel incat Serafimescu sa se roteasca ireversibil in directie opusa, ca m-am plictisit. Si Serafimescu se roti ireversibil in directie opusa, ca doi peshti intr-un borcan din oglinda.

Gata cu prostiile, zise Popescu. Sa facem lucruri serioase. Da pentru lucruri serioase trebuia sa fie vectori. Altfel nu se putea.

Sa fie vectorii i j si k. Si se facura vectorii i j si k.

Si dupa chipul si asemanarea lor Popescu crea toti ceilalti vectori.

Sa fie OpenGL. Si fu OpenGL.

Sa fie un wireframe mare mare de tot. Si fu un wireframe mare mare de tot.

Si acuma sa fie si poligoane, grai Popescu frecandu-si mainile. Si fura si poligoane.

Serafimescu inceta brusc sa se mai roteasca si incepu sa se agite frenetic.

Popescu se uita la el nedumerit cateva clipe. Apoi pricepu.

Sa fie Undo. Si fu Undo.

Undo.

Si acuma sa fie si poligoane, da numa cu 3 laturi. Si fura si poligoane, da numa cu 3 laturi.

Serafimescu se linisti. Si texturi pe poligoane, pamant, iarba, frunze, lacuri, mari, zapada… Si fura si acestea.

Si o textura mov pe Serafimescu, ca ma enerveaza. Si fu si aceasta.

Serafimescu se scutura dezgustat: Undo.

Si sa fie si envmapuri, si lightmapuri, si mipmaping, si trilinear filtering. Si fura toate acestea, dupa cum spunea Popescu.

Si ceata volumetrica. Si fu ceata volumetrica s-o tai cu cutitul.

Cut, zise Popescu.

Apoi se aseza in cur, isi aprinse o tigara si se odihni. In timp ce se odihnea, adormi. Iar dracul se aloca dinamic chiar in fata lui, si-i lua chipul.

Sa fie Runtime Error in kernel, zise el. Si fu Runtime Error in kernel, si parti din lume cazura si se sparsera in bucati mari. Apoi ii dadu chipul inapoi, se dealoca si disparu. Se trezi Popescu si planse amar. Apoi dupa ce planse se aseza pe un poligon, si se juli la cur.

Sa fie si antialiasing, zise el frecandu-si curul. Si fu si antialiasing, si lumea deveni neteda, si moale la pipait.

Apoi vru sa se culce.

Sa fie pat. Si fu pat, si Popescu se culca.

Dracul in schimb se realoca dinamic tot acolo, ii lua chipul, si zise:

Sa fie flip la juma’ de poligoane, sa se faca operatii booleene cu ele, si apoi sa fie align. Si fura toate acestea, si trei sferturi din poligoane se futura.

Si dracul, zise el cu o plecaciune, frecandu-si ghiarele, dracul – sa fie vector, ca sa fie multi. Si fu dracu vector, si se facura multi de tot.

Si sa fie si un bug in freemem, ca sa nu se dealoce cu totii. Si fu bug in freemem, si nu se mai dealocara toti dracii.

Apoi disparu.

Popescu se trezi si vazu lumea in ruina. Se caina amarnic, si ii paru rau ca facuse pe drac. Apoi realiza ca totul se tragea de la cacatul ala de carte de mecanica. Se aseza pe o stanca cu capul in maini. Si apoi il lovi revelatia. Dar el? Nu-si amintea sa fi spus vreodata sa fie Popescu. Si brusc totul deveni nimic.

Nu era bine. Nu mai era nici el. Era doar nimic. Si nimicul grai: Sa fie Popescu. Si se facu Popescu. Si Popescu se preumbla pe deasupra apelor.

Sa fie lumina. Si se facu lumina.

Si sa se desparta lumina de intuneric, si fu astfel.

Si observa Popescu ca era OK, si a fost seara si a fost dimineata.

Ziua intai. A doua zi se trezi pe la 12.

Era obosit. Isi facu un ness, fuma o tigara, se gandi daca sa se apuce sau nu de treaba, si-i fu lene. Totusi dadu cateva porunci:

Sa fie K6-2 la 400MHz, si sa fie Quake3. Si fura acestea, si Popescu se juca Quake.

Si a fost seara si a fost dimineata.

Ziua a doua. A treia zi se gandi sa se apuce de lucru. Se gandi si simti ca il apuca exasperarea. Era mult prea complicat. Ii lipsea cunoasterea. Se aseza in fund si incepu sa planga. Cine era el in fond? Un punct, nici macar luminos, miscandu-se lenes dupa legile unei mecanici necreate. Si apoi ii veni ideea.

Sa fie Dumnezeu, spuse el. Si se trezi in camera, cu cartea de mecanica, in timp ce Dancau sforaia voios in patul de deasupra.

Afara soarele asfintea deasupra caminelor in timp ce cineva de-afara zbiera:

Muuuuie P16!

Claimer: Personajele acestei povestiri nu sunt grozav de imaginare.

Iar orice asemanare cu anumite personaje nu este deloc intamplatoare.

2 thoughts on “Povestea lui Popescu

  1. omg:))))
    taretaretaretareTARE
    nu cunosc toate comenzile p care le-ai pus p-acolo, dar e geniala povestirea 😀

    *hm, iluminat, deschise cartea de informatica*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *